Skip to content

Counter-Warcraft partea a II-a

20 Aprilie 2012


   Din partea I se intelege ca timp de un an intreg am butonat pistoalele si am crapat capete de teroristi mai tare decat un membru S.W.A.T. 

   Dar in doi ani de zile…gasisem o alta ocupatie mai putin violenta, si mai mistica…
   World of Warcraft se numeste jocul care iti rapeste prietenii si ti-i inchide in afara camerei tale in care tu te destrabalezi cu un elf imaginar care creste in statut  pe masura ce culege piei de iepuri si armura cu sclipici si puteri magice invatate de la David Copperfield.

   Prima data cand vazusem acest joc a fost la un văr, care m-a lasat sa il incerc. N-am stat mai mult de 5 minute pe el.
Dupa o luna, internetul imi spune ca este o senzatie care a luat amploare mai rau decat hipsterii care isi manjesc pozele cu diaree maro (nu mai folosesc Instagram pentru e mainstream) ca sa para vechi si profesioniste. Dar, era un catch: trebuia sa platesti pe luna un abonament. No stoping me here, am gasit servere piratate care ma lasau sa joc cat vroiam de mult, fara sa platesc un leu.

   Cum era prima data cand am intrat pe taramul Azerothului: aveam de ales dintr-o serie de personaje  (orfani) care aveau nevoie de un stapan (eu) sa ii conduca  spre glorie si level-up. Orci, Dwarfs, Humans, Elves, Blood Elves, Necrowhatevers, si piticoii aia mici care imi scapa (dar era urati cu draci). AAAHH GNOMES!!! sau midgets, oricum…si dupa ce iti alegeai o rasa (multi aveau personaje de culoare alba) trebuia sa iti alegi clasa, care putea fi : magie, warrior, rogue (sau vagabond, pentru ca el „lucreaza singur”), preot, naturalist, pedofilist…ce mai era pe acolo. 

   Si intra in lumea lu’ Warcraft…am observat ceva in cei doi ani: orice rasa/clasa iti alegeai, aveai aceleasi misiuni, dar putin modificate conform personajului.    Pana la nivelul 15 aveai cele mai autiste si tampite „quest-uri” pe care le puteai auzi: te duceai la elful care avea un semn de exclamare fluturand deasupra scalpului si iti spunea: „Bla bla bla, adu-mi 5 piei de pui de tigru si ucide 10 lupchi pentru ca incep sa se raspandeasca ca SIDA printre adolescenti”. OK! Te duceai la salbaticiuni, aruncai vreo 2-3 vraji, le scapai cate o lopata in cap si gata quest-ul. Dar stai, nenea ala mai vrea ceva: „Multumesc, ia 50 monezi de bronz (cu care iti puteai lua DOAR o paine sau un fluier dupa atat munca), dar sa stii ca mai am nevoie de tine pentru a ucide 10 ciori africane pestrite si 5 ursi mov cu pete maro.” Si te duceai si violai butonul de la mouse pentru a primi ceva banuti ca sa te poti imbraca in armura faina sa le poti arata noilor veniti ce bengos esti cu picioarele acoperite in metal prelucrat de o babuta elf.

   Si dupa ce ajungeai la nivelul maxim, dupa ai intrat intr-o echipa de alti rupti de realitate, ai cules toate armurile pe care le-ai gasit in iepurasi morti si serpi vrajiti, si dupa ce ai ucis toti boșii si slugile lor…ce urma sa faci?
   UN ALT PERSONAJ DESIGUR!!!

   Dupa 5 personaje create ajungi sa inveti jocul pe de rost.
   Dar eu am fost mai ingaduitor si m-am oprit la al doilea personaj.

   Asta iti este viata, cand dirijezi un elf violet prin padure si atacand animale salbatice in timp ce afara e cald si sudoarea de pe mana iti inunda circuitele mouse-ului. 

Anunțuri

From → Din cele văzute

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: